18 milioane de euro pentru managementul deşeurilor în judeţul Constanţa

Postat la 18.07.2017 de Mihaela ALECU in ȘTIRI, Interne, Economie + administrație

 Share

De curând s-a semnat un contract de finanţare în valoare de 18 milioane de euro prin care se asigură desfăşurarea fazei a doua a proiectului “Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Constanța”. Finanţarea, care se ridică la aproximativ 82 milioane lei, conform cursului euro al BNR din ziua semnării contractului, se acordă în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020. De asemenea, trebuie spus că se finanţează prin această sumă un proiect început cu finanţare obţinută prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu 2007-2013. 

După cum se arată pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (aici) rezultatele concrete ale acestui proiect vor fi:

 

Trebuie spus că şi în prima fază proiectul, aceea finanţată prin POS Mediu 2007-2013 apăreau obiectivele menţionate mai sus. După cum se poate observa pe site-ul proiectului (aici) urmau să se implementeze în cadrul acestuia patru contracte de lucrări, dintre care două par să cuprindă (unul doar parţial) obiectivele reluate în această fază a doua pentru care s-au alocat acum încă 18 milioane de euro. Este vorba despre:

Contractul de lucrări nr. 2.2 – Construirea stației de sortare a deșeurilor reciclabile și a stației TMB din localitatea Tortoman, în valoare de 23.308.134,38 lei fără TVA;

Contractul de lucrări nr. 4 – Construirea stației de sortare a deșeurilor reciclabile și a stației TMB din localitatea Ovidiu, în valoare estimată de 55.039.209 lei fără TVA;

Pe site-ul Consiliului Judeţean Constanţa (aici) proiectul “Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Constanța” apare pe lista proiectelor în implementare, având ca dată de începere 17.02.2014. Parteneri în implementarea proiectului sunt Consiliul Judeţean Constanţa şi Asociaţia de Dezvoltarea Intercomunitară DOBROGEA. Şi aici pe lista de activităţi a proiectului finanţat atunci cu 249.631.354 lei cu TVA, apar: construire staţii de sortare la Ovidiu şi Tortoman şi construire staţii de tratare mecano-biologică la Ovidiu şi Tortoman.

Suma alocată acum pentru cele două obiective care este echivalentul a mai bine de 80 milioane de lei reprezintă mai mult decât sumele alocate din bugetul iniţial al proiectului (în prima fază de implementare a acestuia) pentru aceleaşi obiective. Din comunicatul Ministerului nu reiese dacă obiectivele pe care a decis să le finanţeze acum în ceea ce e prezentat ca fiind a doua fază a proiectului reprezintă poate o extindere a capacităţii staţiilor construite iniţial sau o suplimentare a acestora cu noi construcţii. S-ar putea crede că s-a decis construirea a încă o stație de sortare în localitatea Ovidiu şi a încă două două stații de tratare mecano-biologică în localitățile Tortoman și Ovidiu, aceste aspecte nu au fost însă considerate demne a fi clarificare în comunicatul Ministerului.  

Există ştiri care vorbesc despre problemele apărute în cadrul licitaţiilor organizate pentru construirea staţiei de sortare din Ovidiu, a cărei construcţie pare, într-adevăr, să fi fost blocată (aici). Există însă şi ştiri din noiembrie anul trecut care anunţă şi prezintă imagini de la inaugurarea staţiei de sortare şi staţiei de tratare mecano-biologică din Tortoman (aici).


Imagine de la inaugurarea staţiei de tratare mecano-biologică din Tortoman. (foto: observator.ro)

Intenţia de a finanţa generos managementul deşeurilor este una care merită să fie apreciată pentru că avem fără îndoială nevoie de iniţiative consistente în acest sector şi aceasta pare să fi fost şi convingerea Ministerului care s-a grăbit să publice comunicatul din care reiese că Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, doamna Rovana Plumb, se achită de responsabilităţile sale semnând, iată, contracte de finanţare consistente pentru cauze bune cu rezultate concrete clar anunţate. 

Trebuie spus însă că transparenţa decizională poate fi acuzată că lasă de dorit, dat fiind că o privire superficială asupra unui proiect de asemenea amploare aşa cum este proiectul “Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Constanța” poate genera o serie de îndoieli şi întrebări. Clarificările pe care Ministerul nu s-a grăbit să le facă privind prima fază a proiectului şi problemele întâmpinate atunci de cei care şi-au asumat implementarea pot să ridice semne de întrebare cu privire la corectitudinea gestionării fondurilor care au fost alocate acestui proiect, cu privire la încrederea pe care partenerii de implementare a proiectului au câştigat-o astfel încât să li se acorde finanţări suplimentare sau cu privire la evaluările pe care le face Ministerul înainte de a semna noi contracte de finanţare pentru proiecte care nu s-au dovedit de succes anterior.

Sursa foto




Articol din domeniile

ȘTIRI Interne Economie + administrație

Mihaela ALECU

Mihaela are un doctorat în literatură română, un masterat în creative writing, a lucrat în şcoli, în redacţia unui ziar, într-un ONG şi într-o bancă, iar după atâtea schimbări de direcţie s-a convins că poţi avea succes în orice alegi să faci, dacă faci asta cu convingere şi implicare autentică.

Articole similare

0 COMENTARII

AI O ȘTIRE DE INTERES SAU CEVA DE SPUS COMUNITĂȚII? CONTACTEAZĂ-NE!